Revenirea

Acest coltisor in care ma refugiam a fost o vreme uitat, poate pentru ca a trebuit sa invat sa traiesc viata adevarata :). Pentru ca citind ce am scris cu ani in urma, am inteles ca tot ceea ce visam atunci, acum e realitate. Ca toate luptele interioare au pus in miscare rotite ce au dus la a trai ceea ce odata era doar un vis...o dorinta. Incredibil ce forta avem cand ne dorim sa schimbam ceva! Incredibil cum totul se asaza si viata noastra merge in directia in care dorim, daca hranim cu energie acel gand, vis, dorinta si suntem perseverenti pe cale.

Traiesc intr-un timp al minunilor in viata mea, al realizarilor dincolo de aseptari, al bucuriei clipei si al celebrarii vietii! Este tot ce pot dori unei persoane. Si descoperirea suprema este ca toti putem sa traim asa, zi de zi, depinde ce hranim si ce alegem sa vedem.

Azi am ales clipa, bucuria vietii, urmarea viselor si aprecierea a tot ce am si experimentez. Le voi duce cu mine si in ziua de maine si in cele ce vor urma, pentru ca inapoi nu mai pot merge, decat inainte :)

Va doresc si voua vise indraznete si energie! ͍💗

Ochelarii gri

Ne risipim in suparari, in asteptari, preferam sa aratam cu degetul, sa ranim, sa ne razbunam, decat sa privim  lucrurile cu iubire. Preferam mereu sa fim victimele, sa asteptam mangaieri si confirmari permanent ca suntem iubiti, ca suntem importanti, ca doar noi contam...taiem din bucurii, din aripi, din suflet pentru un amarat moment de "iubire" conditionata. Ne sabotam singuri, stam agatati in relatii toxice, nu plecam, asteptand acea farama de iubire..cu care ne hranim apoi zile intregi. Nu mai traim clipa, nu mai radem, nu mai alergam, nu mai dansam, pentru ca suntem prea prinsi in valtoarea supararilor. Lasam pe cei din jur sa ne spuna cand avem voie sa facem sau nu un lucru, astfel incat la un moment dat nu mai facem nimic. Doar trecem prin viata, sperand ca cineva sa ne vada "sacrificiul" si sa zica "bravo". Ne amagim singuri ca cel de langa noi ne vede, ca ne place asa cum suntem, ca sta langa noi pentru motivele corecte.

Totul se poate tranforma, dar noi nu vrem. Impietriti, blocati in roluri mult prea bine cunoscute si exersate, dincolo de usa totul pare mult prea infricosator ca sa facem pasul. Stam si privim pe vizor la cei care traiesc si visam ca intr-o zi..intr-o zi vom trai si noi in lumea aceea colorata si vesela, in care putem sa fim noi fara sa fim pedepsiti pentru asta.

Visam si ramanem cu visele. Si ne trezim la 50 de ani ca...am fi putut face atatea, doar ca nu ne-am dat voie de..frica! De frica de a fi cu adevarar mareti si stralucitori, pentru ca nu am fost educati sa credem in maretia noastra. Dimpotriva, am fost educati sa ne focusam pe minusuri si pe ce nu avem. Asta vedem si la ceilalti: ce nu au. De aceea relatiile sunt atat de subrede si firave.

Cand ai ochelarii gri, viata este gri. Schimba ochelarii! :)

Binecuvantari

A trecut ceva vreme de cand am simtit ca viata mea e binecuvantata. Multe s-au intamplat in ultimii ani, multe situatii care m-au facut sa ma indoiesc de mine, de viata, de Dumnezeu, de prieteni. Am suferit si am plans, dar am avut si momente in care am ras si m-am bucurat. Acum insa, sunt intr-o perioada in care pot spune ca SUNT BINECUVANTATA. Daca stau sa ma gandesc bine, nu s-au schimbat foarte multe lucruri, dar ceva s-a schimbat: EU. Toti citim acele mesaje cu "Fii schimbarea ce vrei s-a vezi in lume!", "nu-i poti schimba pe altii, schimba-te pe tine "si te gandesti ca te-ai saturat sa iti spuna toti ca depinde de tine si numai tu poti face ceva, cand tu esti la pamant si tot ce ai chef sa faci este sa zaci si sa nu vorbesti, sa nu te misti, daramite sa mai si schimbi ceva.  Dar...e adevarat! Doar tu poti schimba lucrurile si de fapt nu neaparat schimbi lucrul, ci modul cum te uiti la acel lucru.
Acum ma uit cu bucurie la toate, am inteles ca o zi devine buna sau proasta cu voia mea. Ca daca vreau sa fiu victima o zi, o sa fiu, daca refuz, nu o sa fiu. Ca vobele celorlalti ma pot rani, daca le dau voi si pot sa nici nu le aud, daca aleg sa fac asta. Eu aleg zilnic ce fac!  Avem acest dar minunat toti, pe care nu il folosim, pentru ca nu stim cum sau pentru ca ne este prea greu, nu suntem obisnuiti sa avem putere de alegere si libertate. Avem limitari, retineri, frici si oameni binevoitori in jur pe care ii lasam sa ne ingradeasca. Avem atatia NU in viata noastra si atat de putini DA. Avem atatea de sarbatorit si nu o facem!
Cel mai bun prieten al meu a murit acum un an, fara preaviz si fara surle si trambite. Atat i-a fost calatoria printre noi. A avut o viata frumoasa, o sotie care il iubea, a avut totul. Cu o saptamana inainte de a muri mi-a spus ca e fericit, are tot ce isi doreste! Cred ca a fost singurul om din lumea asta care mi-a spus asa ceva: ca e fericit si are tot ce isi doreste. Cred ca el stia ceea ce stiu si eu azi, ca de fapt avem totul! Mereu! Doar ca fiecare vede "totul" diferit si de aici apar neimplinirile si nefericirea.
Suntem binecuvantati, trebuie doar sa vrem sa vedem! Cred ca acesta e mesajul meu de azi! Traiti si multumiti, maine s-ar putea sa nu mai fiti!
God Bless!

Cand viata trece...

Risipim clipe in goana noastra de zi cu zi, uitam sa traim, sa ne bucuram de cei dragi noua, de natura, de viata! Traim ca si cum am fi nemuritori si doar inevitabilul sfarsit ne face sa realizam...ca nu mai este timp. Atunci am da orice sa mai furam o clipa, un moment,  atunci constientizam tot ce am pierdut, tot ce am fi putut face, tot ce am fi putut darui. De-abia atunci  intelegem. Si desi moartea este o trecere fireasca spre o alta existenta, durerea ne copleseste, durerea ca lasam in urma oameni pe care ii iubim, ca am fi putut face mai multe, ca am fi putut spune mai multe, ca nu am stiut sa apreciem, sa intelegem mai mult, ca....
Mereu uitam invataturile simple, despre cum sa ne bucuram, cum sa iubim, cum sa facem ce simtim. Scopul vietii nostre e sa facem orice altceva decat sa traim! Insa la final, cand ne agatam cu disperare de ultimele momente, am da orice ca sa mai traim! O ora, o zi, o saptamana.

Un om drag sufletului meu e pe cale sa se stinga. Plecarea lui va lasa durere in sufletele celor dragi mie si nu pot sa fac nimic sa schimb asta. Pot doar sa ma rog sa ii fie calatoria usoara si lumina sa il invaluie. Pot doar sa am grija de cei ce raman si sa ii alin. Pot doar sa invat ceva si sa incerc sa traiesc ca sa nu regret nimic cand vine vremea sa imi continui calatoria altundeva. Pot doar sa va spun voua sa traiti fiecare zi cu iubire in suflet, sa va bucurati de ceea ce va ofera viata si sa multumiti pentru ca cei dragi sunt langa voi. Sa spuneti o vorba buna in fiecare zi celui de langa voi, sa lasati supararea la o parte, sa faceti ce va doriti si sa fiti copii mereu.

Inchei cu ce spunea Nicolae Iorga:

" Pierzi in viata ani si la moarte cersesti o clipa"

O viata traita sa aveti!

Asteptarile noastre

Zilele acestea am avut tot felul de intamplari, la poli opusi as spune. Oameni la care ma asteptam mai putin mi-au tras o palma si oameni la care nu ma asteptam, mi-au facut bucurii. Si ma gandeam de ce se intampla asa. Si am ajus la vesnicul cuvant ASTEPTARI. Toti le avem, mai mult sau mai putin constienti de ele si cand lucrurile nu se intampla cum asteptam noi sa se intample, suntem bulversati, ne simtim raniti, neintelesi, nedreptatiti. Si de obicei, asteptarile noastre le proiectam pe cei apropiati, pe cei care credem ca ii cunoastem si care ne cunosc, care stiu cum ne place, ce ne place. Surpriza vine si atunci cand actionam intr-un fel si credem ca toata lumea face ca noi si drept urmare asteptam aceleasi reactii.
Din tot ce am trait pana acum, am aflat ceva foarte important si anume sa NU am asteptari. Inevitabil voi suferi daca lucrurile nu ies cum le planific, cum cred eu ca ar trebui sa se intample. Daca eu fac o fapta buna si ajut pe cineva, cand am nevie de ajutorul acelei persoane, ma astept sa ma ajute. Daca eu sacrific timpul meu pentru binele altuia, astept ca atunci cand eu am nevoie de timp, altcineva sa se sacrifice pentru mine. Foarte normal, ar spune unii. Dar complet incorect, de fapt. Fiecare e unic in felul lui, fiecare filtreaza experintele in functie de background-ul lui si nu exista doi oameni la fel. Drept urmare nici reactiile nu sunt la fel. Si atunci apare suferinta. Si incerci sa intelegi de ce si nu reusesti, pentru ca nu poti trai complexitatea starilor unei persoane. Poate poti intui care ar fi cauza reala, poate poti sa o accepti, dar chiar si asa durerea poate ramane. Si atunci, ce  ramane de facut? Nimic altceva decat sa NU MAI EXISTE ASTEPTARI.
Am trait lucrul acesta in nenumarate randuri, am trait suferinta neimplinirii asteptarilor mele, am invatat sa le elimin...dar uneori, mai scapa una, doua si atunci raspunsul este imediat si promt: nu e cum te astepti.
 Am facut greseala in trecut sa dau vina pe ceilalti, sa imi spun ca ei sunt de vina pentru ca nu au raspuns asteptarilor mele. EI sunt de vina ca nu ma inteleg, ca nu ma cunosc, ca nu fac ce trebuie. Dar am fost binecuvantata cu oameni care mi-au deschis ochii, care m-au facut sa vad lucrurile si din alt punct de vedere si atunci am inteles. Am inteles ca vina e doar a mea! Greu de recunoscut mie la inceput, greu de recunoscut altora mai apoi.  Insa partea buna e ca, cu toata aceasta suferinta, ma cercetez mereu mai profund si mai adanc si ajung sa imi cunosc limitele, ajung sa invat sa ma detasez, ajung sa imi pun intrebari care ma duc spre mine.
Ca o concluzie, incercarile ne fac mai rezistenti si mai puternici, ce nu ne omoara , ne intareste, dar bine ar fi sa invatam ceva din ele si sa nu le mai repetam. De azi inainte, FARA ASTEPTARI! :)

Vremea schimbarii

Vremurile se schimba, prioritatile se schimba, oamenii se schimba. Schimbarea e buna, daca e pozitiva, dar orice inceput e mai mult sau mai putin imbratisat de cei ce ne inconjoara. 
Citisem azi un articol despre varsta noastra, care zicea ca nu e bine sa ne gandim la varsta cand facem un lucru, ca nimic nu e prea tarziu sau prea devreme, ca ce conteaza e sa facem ce ne place si ce simtim. Si inevitabil am inceput sa ma gandesc la alegerile din viata mea, la ce am facut si la ce am renuntat, de ce am renuntat si multe altele. Si concluzia a fost ca in ultimul timp am inceput sa fac ce imi place si sa ignor vocile din exterior, limitarile de varsta, statut etc. Si ma simt minunat! Si acum nu as renunta la nimic pentru nimeni, decat daca as simti ca nu imi mai place acel lucru.
E atat de bine sa poti sa te exprimi, sa poti sa fii tu, sa poti dialoga cu cineva fara sa te ascunzi dupa masti, fara sa joci un rol! Este eliberator!! Sa poti sa iti indeplinesti un vis, cand toti se uita la tine ciudat ca macar ti-a trecut prin cap sa incerci asa ceva, sa simti cum cresti in interiorul tau si cum bucuria implinirii te umple si te completeaza. Sunt o norocoasa! Sunt o fericita! Si sunt recunoscatoare mie ca mi-am dat voie sa ma uimesc si sa cresc. Viata e frumoasa, e plina de necunoscut si incitant, ideal e sa ne dam voie sa o gustam, sa nu ne punem singuri limite si piedici, sa nu ne fie frica sa o simtim si sa intram in acest rol minunat de a fi noi insine. Nimic nu e bine sau rau, doar este!

Cand vrei sa ajuti

Unui parinte ii este greu sa stea deoparte si sa lase copilul sa invete singur lectiile ce i le-a pregatit viata. Unui prieten ii este greu sa stea deoparte si sa priveasca la suferinta altuia, la lupta ce trebuie sa o duca celalalt singur. De cate ori nu am incercat cu un cuvant, cu un sfat sa ajutam si am facut mai mult rau. Pare egoist sa stai deoparte si noi stim ca trebuie sa iti ajuti aproapele. Insa, uneori, incercand sa ajutam, privam persoana respectiva de posibilitatea de a descoperi in ea puterea ce ii e necesara sa cresca si sa se ridice. Incercand sa ajutam, de fapt ii impiedicam sa invete o lectie ce le era destinata. Incercand sa facem lucrurile in locul lor, le furam o sansa sa isi descopere reusele proprii, sa gaseasca solutia in ei. Putem fi alaturi de ei sa ii ascultam, sa ii tinem in brate, uneori sa spunem o vorba buna, dar nu sa intervenim. Si e foarte greu uneori sa nu o faci. Cel cufundat in durerea lui vede lucrurile intr-un fel si cei din afara in alt fel. Degeaba ii spui unui om ce sufera ca lucurile nu stau chiar asa, ca solutia exista in ei si ca cu cat mai repede inceteaza sa fie victime, vor descoperi drumul spre ridicare. Ei nu vor sa auda asta, ei vor sa plangi langa ei si sa fii partas la durerea lor. Ei nu vor sa le spui nimic atunci, vor doar sa ii asculti. Si daca nu-ti cer parerea, nu le-o spune. Roaga-te doar pentru ei sa gaseasca calea, cere-ti iertare si iarta.

Primavara...bine ai venit!

A trecut ceva vreme de cand am postat ultima oara, m-am gandit adeseori ca nu isi mai are rostul sa o fac, ca a-mi povesti trairile si experientele nu poate fi atat de incitant pentru altii incat sa citeasca, pentru asta exista jurnale. Dar apoi mi-am amintit reactia unor prietene care se regaseau in ce scriam si se bucurau ca cineva are "curajul" sa scrie despre asta. Am realizat totodata ca scriu cu predilectie cand sunt trista, nu cand sunt impacata cu mine si asta nu e bine. Dar probabil ca am nevoie sa scriu in acele momente tocmai ca sa ma descarc si punand pe foaie trairile, ma eliberez de ele. Asa ca, scriu din nou pentru voi si pentru mine.

A venit primavara si dorinta de a face curatenie, de a o lua de la inceput, de a arunca balastul e tot mai pregnanta. Totul se trezeste la viata si asta ma include si pe mine. Vreau sa fac atatea, ca ajung sa nu mai fac de nici unele :). Am zile pline si zile in care zac. Zile in care simt ca pot cuceri lumea, zile in care ma simt ratusca cea urata. Si asta din cauza ca inca nu am reusit sa ma iubesc cum trebuie. Mereu am senzatia dupa o experienta de viata ce m-a facut sa mai schimb ceva la mine, ca acum in sfarsit vad lucrurile cum trebuie, ca acum stiu. Si descopar ca de fapt nu prea stiu si ca nu ma apreciez si nu ma iubesc asa cum ar trebui. Ca inca mai reprim sentimente si trairi, in loc sa le accept si sa le transform, ca inca mai am dependente pe care credeam ca le-am depasit, ca inca am tendinte de a domina si controla, desi am crezut ca am scapat de ele...se pare ca lucrurile se intampla in timp, si eu trebuie sa invat sa am rabdare..pe care credeam ca mi-am insusit-o :)
Mai am multe de invatat si multe de schimbat, dar un lucru trebuie sa fac cu siguranta: SA MA IUBESC CUM MERIT si asta inseamna sa am grija de mine, sa am incredere in mine, sa incerc sa ma critic mai putin si sa accept ca greselile fac parte din evolutia noastra. Acestea fiind spuse, fac primul pas spre iubirea mea de sine si...imi acord nitel timp personal. O zi plina de iubire.

Cand viata te incearca

Am avut momente in viata cand am spus: gata, nu mai pot , dar cumva mereu am gasit forta sa merg mai departe. Acum e un alt moment in care as putea spune: gata, nu mai pot, insa de data asta am realizat cat de schimbata sunt. Si sunt foarte bucuroasa si multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat pe calea vietii toate acele lucruri de care aveam nevoie sa ma schimb. Sunt convinsa ca transformarea mea nu e la sfarsit, mai e cale lunga pana acolo, dar am realizat ceva si anume ca lucrurile ce trebuie sa se intample se intampla, create de noi si de alegerile noastre, si ca atunci cand nu sunt chiar cum ne-am dori noi sa fie, foarte important e sa nu te revolti si sa cauti vinovati, ci sa ti le asumi, sa multumesti pentru toate cate le ai si le traiesti. Iar restul se asaza cum e mai bine pentru noi. Am citit atatea si aveam impresia ca m-am schimbat, dar acum pot afirma cu certitudine ca da. Sunt multi oameni in viata mea carora trebuie sa le multumesc ca m-au ajutat, ghidat, influentat, care au fost ingerii mei in momentele de cumpana. Dumnezeu lucreaza prin oameni si e adevarat. Eu ma simt binecuvantata chiar multumesc pentru asta. Fara sa fac apologia facebook-ului, cunosc o multime de oameni extraordinari, desi nu ne-am intalnit niciodata, care, prin postarile lor m-au ajutat sa inteleg multe lucruri. Va multumesc tuturor celor care cu o vorba, cu un gand, cu un filmulet, o maxima sau cu orice altceva mi-ati oferit ce aveam nevoie. Azi ma simt plina de iubire si fericita. Sa fiti iubiti si fericiti mereu. Va pup.

O zi perfecta de relaxare

Ma gandeam ce as face daca as avea o zi sa ma relaxez, ce as alege sa fac, cu cine as alege sa fiu. Si ziua mea perfecta suna cam asa....
Dimineata dupa trezire sa am timp sa lenevesc putin in pat, apoi sa multumesc pentru ziua ce urmeaza, sa imi acord cateva minute cu mine si cu Doamne Doamne, sa ma incarc de energie si de bucurie. Dupa baia de dimineata cu spuma si arome relaxante,un masaj, micul dejun, o cafea aburinda si apoi o carte buna, afara, pe terasa, in curtea mea plina de pomi si verdeata, acompaniata de cantecul pasarilor. Un pranz frugal si apoi un somnic dulce si odihnitor in sezlong, la umbra. Dupa-masa,  o cafea si o gustare la o terasa cu iubitul meu, apoi o plimbare prin parc sau prin padure si o cina in doi, cu multe pupicuri si multa iubire. Seara, inapoi acasa si....aici nu dau detalii:) Poate spuneti  acum  ca e dintr-un film, ca e cliseu, ca e prea comun, dar eu chiar mi-as dori o zi de asta...cu toate in ea. De la cap la coada...Voi ce ati face intr-o zi perfecta?